sâmbătă, 28 octombrie 2017

duminică, 8 octombrie 2017

Viata terestra in urma cu 800 milioane de ani

 Au găsit un sicriu cu trupul unei femei care a trăit acum 800 de milioane de ani 





În vara anului 1969, în satul districtul Rzhavchik Tisulskago de regiunea Kemerovo, Rusia, o chipă specializată de mineri au săpat la o mină de cărbuni.  Minerii au dat peste un sicriu mai puţin obişnuit la circa 70 de metri adâncime, pe care din curiozitate l-au scos la suprafață.
Când au deschis sicriul, minerii fără să știe, au făcut o descoperire incredibilă. În sicriu era așezată o femeie de o frumusețe rară, cu trăsături europene extrem de fine şi cu ochii albaştri larg deschişi. Femeia misterioasă părea a fi de origine europeană, avea părul bogat, şaten închis cu o tentă roşiatică, uşor buclat, ajungându-i până la talie. Avea mâinile aşezate pe lângă corp, erau albe, cu unghii curate şi îngrijite.
Minerii au putut observa că din sicriu a început să se scurgă un lichid ciudat, de culoare roz-gălbuie. Ei au realizat că este o descoperire importantă și trebuie raportat la partid. Până la venirea specialiștilor, au mai putut observa că o parte bună din sicriu era umplută cu acest lichid.
Femeia nu părea că este moartă, ci mai degrabă că doarme. Era îmbrăcată într-o rochie de dantelă transparentă, care ajungea mai jos de genunchi. Mânecile rochiei erau scurte şi brodate cu flori colorate. Nu avea pe ea lenjerie de corp. Lângă capul ei, se afla un obiect negru, dreptunghiular, rotunjit la un capăt ca o cutie de metal, având o lungime de 10 centimetri.
Misteriosul sicriu, înainte să fie ridicat de autorități, a fost deschis aproximativ 10-15 ore, timp în care locuitorii din Rzhavchik Tisulskago au putut să vadă minunea. Autoritățile au încercat să ducă sicriul la un laborator specializat cu ajutorul unui elicopter. Din cauza greuății prea mari, specialiștii au decis să scoată tot lichidul din sicriu. Atunci, femeia frumoasă, cu pielea strălucitoare s-a schimbat brusc.Trupul femeii a devenit negru pierzându-şi imediat toate trăsăturile fizice. Oamenii s-au speriat și au realizat că au de-a face cu un lucru extrem de misterios.
Într-un final, cadavrul a fost prelevat și supus unor teste de laborator. În urma testelor s-a stabilit că acea femeie trăise pe Terra în urmă cu peste 800 de milioane de ani, în perioada Carboniferului din era Paleozoică, cu milioane de ani înainte de dinozauri. Practic, această descoperire respinge teoria darwinistă privind originea omului din maimuţă. Sursă articol articol: Portalul de informaţii EFEMERIDE
 
Art Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryAlterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro