Mesaj prin Celia Fenn
(9 iulie 2017, prin Celia Fenn)
Iubită familie a Luminii, ai ajuns acum, în anul 2017, când se pregătește o mare schimbare. Am numi-o Marea Schimbare din 2017.
Într-adevăr, anul 2017 este anul Planetei Sacre Pământ și an al Noului Început.
Codurile luminoase primite în prima jumătate a anului 2017 au semănat semințele pentru manifestarea Conștiinței Noului Pământ.
Noi numim această Conștiință a Noului Pământ „Câmpul Unificat al Conștiinței Superioare". Este domeniul nou al înaltei conștiințe multidimensionale, aflată în curs de dezvoltare, care vine în jurul planetei pentru a crea grilele multidimensionale corespunzătoare Noului Pământ.

Această conștiință superioară se află în Corpul Luminos al ființei, mai precis în inima și în sufletul fiecărei ființe umane care s-a angajat față de Înalta Conștiință să acceadă la viața multidimensională.
Pe măsură ce aceste ființe strălucitoare se trezesc și se întâlnesc, semnăturile lor energetice radiante individuale și semnăturile energetice ale grupului din care fac parte, creează rețelele structurale pentru manifestarea Noului Pământ.
De aceea este atât de necesar să vă păstrați semnătura energetică personală la o frecvență înaltă și să vă grupați cu alții care au o vibrație similară a Luminii și a Conștiinței și, astfel reuniți, să contribuiți la formarea domeniului unificat al conștiinței superioare.
Acest domeniu în curs de dezvoltare a atins punctul în care este suficient de puternic pentru a determina schimbări majore pe Pământ.

Energiile din luna iulie se vor ridica la un punct înalt, manifestat climatic în luna august, când se ajunge la Poarta Leului, precum și în manifestarea energetică a Eclipselor Lunare și Solare din Leu, în special Eclipsa Totală de Soare de pe 21 august.
Va fi o perioadă destul de lungă cu o intensitate susținută, în care voi trebuie să vă concentrați intenția asupra menținerii păcii (liniștii) și puterii voastre interioare, pe măsură ce traversați această perioadă de provocare și testare, necesară trecerii de la tipul vechii vieți la noua viață.
Nu disperați, nu intrați în panică, nu vă lăsați stăpâniți de furie sau de desnădejde, aveți încredere în ceea ce se întâmplă și acceptați schimbările.
În această perioadă vă recomand să nu procedați la schimbări majore în viața voastră, schimbări care v-ar solicita o activitate intensă. Nu este momentul să fiți hiperactivi încercând a aduce la zi restanțele (în plan material). Perioada imediat următoare impune mai de grabă adoptarea unei atitudini mai permisive, mai puțin angajantă și tratarea problemelor cu mai multă încredere și optimism.
Luna Plină în Capricorn.
Primul punct major al accelerării energetice va fi Luna Plină din 9 iulie. Această Lună Plină cade în Capricorn și este puternic influențată de Pluto, de asemenea în Capricorn. Pluto are puterea de a transforma și, împreună cu energiile magnetice puternice ale Lunii Pline, va fi un agent pentru a aduce sentimente și emoții foarte profunde pentru transformare și curățare. Permiteți-le să vină la suprafață, recunoașteți-le și eliberați-le. Nu vă cramponați de ele, nu vă simțiți disperați sau vinovați. Pur și simplu eliberați-le și lăsați-le să plece, foarte ușor.

În vechea energie veți mai lucra destul de mult pentru a procesa astfel de sentimente și a consuma energie cu intenția de a afla cauza acestor sentimente.
În noua energie multidimensională, este suficient să recunoaștem pur și simplu ceea ce se întâmplă și să lăsăm cu dragoste să plece știind că nu mai trebuie să ne luptăm cu astfel de sentimente și emoții. Este suficient să lăsați aceste energii să dispară, pe măsură ce vă mutați atenția pe ceea ce se întâmplă în prezent, în locul și în momentul în care vă aflați.
Într-adevăr, Luna Plină va fi un moment în care multe modele vechi vor fi eliberate în cele din urmă pentru a face loc temelor de percepție și de exprimare ale Noului Pământ. Va fi un moment în care veți avea nevoie să înțelegeți pe deplin conceptul vieții multidimensionale, să recunoașteți frecvența și vibrațiile mai înalte și să ancorați propria frecvență vibrațională sau amprenta voastră energetică în energiile Noului Pământ.
Este totuși posibil să aveți nevoie să mai petreceți un timp în frecvențele mai joase ale energiilor vechi din cauza caracteristicilor muncii sau ale familiei voastre, dar puteți vedea aceste episoade ca „vizite temporare", înainte de a vă reveni la frecvențele mai înalte în care vă veți simțiți confortabil. Mulți dintre voi ar putea îndeplini rolul de "punte" între nivelele de frecvență mai joasă și mai înaltă, pentru a ajuta pe cei care încă nu s-au trezit, pentru ca și ei să poată trece pe frecvențele Noului Pământ.
Preaiubiții mei, chiar dacă uneori va trebui să experimentați haosul și frica / furia din jurul vostru, amintiți-vă că sunteți Războinicii și Maeștrii Luminii, în corp uman și că iubirea radiată din inimă și din suflet vă va proteja și va deschide căile abundenței, armoniei și bucuriei în viața voastră, pe măsură ce începeți să exprimați tot mai pregnant câmpul unificat al Conștiinței Superioare.
Efectul Sirius: Când se ridică doi sori.
Următoarea accelerare energetică majoră va fi Anul Nou Planetar din 26 iulie 2017. Această dată a fost cunoscută Mayșilor antici și Egiptenilor antici, ca momentul în care Planeta Pământ începe un nou ciclu în evoluția sa în curs.
Acest eveniment este precedat de "Ziua din afara timpului", care este în data de 25 iulie. Acesta este considerat "un spațiu uterin" magic și sacru, unde se zămislește noul ciclu temporal.

Punerea bazelor noului ciclu are ca punct de plecare data de 26 iul. 2017, Noul An Planetar, care ar trebui să fie un prilej de creativitate și bucurie. Data de 26 iulie este totodată și începutul unui nou ciclu personal de creație și de existență.
Pentru egiptenii antici, această dată era marcată de un eveniment anual numit "ridicarea helioniană a lui Sirius". Acesta este momentul în care Sirius se ridică pe cerul de dimineață, chiar lângă Soare. În vechiul calendar egiptean, această dată corespundea cu momentul în care nivelul Nilului crește suficient pentru a inunda terenurile, asigurând fertilitatea pământului și abundență oamenilor.
În plus, Sirius era cunoscut sub numele de Sacred Teacher Star (Steaua Invățător Sacru), iar când Codurile sale puternice de lumină se aliniază cu Soarele, acestea sunt transmise pe Pământ prin portalul anual al Lion's Gate.(Poarta Leului).
Portalul Porții Leului începe să se deschidă pe 26 iulie și atinge punctul culminant pe 8 august, ca 8/8. Acesta este apogeul "celor doi sori", al Albului Auriu (Soarele Pământului) și al Soarelui Albastru (Sirius).
Codurile luminii de diamant care poartă modelele și șabloanele pentru următoarea spirală a timpului sunt transmise de la Centrul Galactic și amplificate de către Sirius, deoarece sunt integrate în ciclurile de timp planetare. [nota C.M.: mai simplu exprimat: pe data de 8 august, cei doi sori (cel cunoscut de noi și Sirius) sunt astfel poziționați încât fluxul luminos al lui Sirius se va suprapune peste fluxul luminos al soarelui nostru, evident mai puternic, modulându-l cu codurile proprii. În acest fel, informațiile din codurile Sirius vor ajunge pe Pământ mai puternice și mai penetrante, având deci un efect mai important asupra viului de pe planeta noastră].
Poarta Leului: 8 august 2017
Așadar, iubiților, pe scurt, puteți înțelege că punctele climatice ale acestei serii de alinieri și accelerări energetice vor fi Poarta Leului de pe 8 august și cele două Eclipse din Leu, din august 2017.
Poarta Leului este un portal puternic care este sub tutela Spiritului Leului Regal al lui Sirius.

Aceste ființe magnifice ale Luminii, cunoscute drept Leii de Ieri și de Mâine, dețin Spațiul Sacru pentru Noile Coduri de Lumină și sunt Modele de Evoluție trimise pe Pământ pentru a activa grilele și corpurile luminoase ale tuturor celor care sunt receptivi, cu scopul de a le accelera evoluția, pe o Spirală a Conștiinței Superioare.
Aceste conjuncturi extrem de favorabile evoluției accelerate pot fi optim utilizate dacă vă păstrați conștiința personală și semnătura energetică la un nivel cât mai înalt, în acest moment (nota C.M.: adică, în tot ceea ce facem să fim noi înșine, neinfluențați și nemanipulați de nimeni, comportându-ne conform dorinței inimii și sufletului nostru, nu conduși de interese materiale meschine).

Și, pentru a profita din plin de fluxul de Lumină Divină și de darurile aduse de noile coduri luminoase, nu trebuie să permiteți evenimentelor să vă tragă în nivele mai joase ale conștiinței, cum ar fi furia, teama și anxietatea.
Iubiților, acesta este cu adevărat timpul Marelui Schimb din 2017 când voi trebuie să vă amintiți că sunteți Războinici ai Luminii și Maeștri întrupați. Lucrarea voastră este de a menține aceste energii sub semnătura voastră energetică, astfel încât noile coduri luminoase să fie primite și asimilate de voi, în beneficiul umanității și al planetei.
Eclipsele din 7 și 21 august
Portalul Poarta Leului se va închide în data de 12 august. Cu toate acestea, energia sa va continua să fie intensă pe tot parcursul lunii august și amplificată de cele două Eclipse din Leu.
În Luna Nouă din Leu, de pe 7 august, pre-ziua Porții Leului, va avea loc o eclipsă parțială de Lună în Vărsător (Soare în Leu). Aceasta va crea spațiul pentru o mai mare împuternicire a energiei zeiței pe planetă.

Amintesc că în februarie 2017, a avut loc o eclipsă lunară inelară în Leu (cu Soarele în Vărsător), care a inițiat acest flux puternic de energie diamantată pe Pământ, ca parte a Energiei Feminine Divine pe planeta voastră..
În acest an, 2017, veți deveni mai conștienți de puterea în creștere a Femininului Divin, deoarece energiile emisferei drepte a creierului (creativitate și compasiune) devin mai clare și mai evidente. Vor exista oportunități sporite pentru ca câmpul unificat al Înaltei Conștiințe să fie exprimat prin energiile feminine divine.

C.F. |
Eclipsa totală de soare, de pe 21 august, va completa ciclul eclipselor pentru anul 2017. Eclipsa totală de soare din Leu va certifica faptul că noile coduri planetare, inițiate de Star Lion-urile Siriene Regale, vor fi fost integrate în grilele planetare.
În acel moment, energiile cumulate ale schimbării vor fi dat deja impulsul major pentru schimbări semnificative pe Pământ.
Ca Energie de Foc, energia Leului va arde și va transforma tot ceea ce nu este în aliniere cu Codurile Luminii Diamantine din Noua Realitate.
Din acel moment înainte, accentul va fi pus pe noi moduri de viață și percepție.

Vechile căi vor continua să fie provocate de energiile în creștere ale Noul Pământ iar puterea câmpului emergent al Conștiinței Unificate se va transforma și se va schimba, făcând astfel loc Noilor Realități de pe Pământ.
Arh Mihail
Traducere Const. Mihăilescu
http://sananda.website/archangel-michael-via-celia-fenn-july-9th-2017/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu