Eternitatea Sursei Eminescu

 

  

Numele lui Eminescu pe versantul Dealului Comja, 

Seini, județul Satul-Mare, ROMÂNIA - anul 1939 -
”scris” cu conifere plantate de ostaşii diviziei 20 infanterie conduşi de generalul Pion Georgescu la împlinirea a 50 de ani de la moartea poetului național.

Seini/județul Satul-Mare, ROMÂNIA (anul 1939). Numele lui Eminescu pe versantul Dealului Comja, ”scris” cu conifere plantate de ostaşii diviziei 20 infanterie conduşi de generalul Pion Georgescu la împlinirea a 50 de ani de la moartea poetului național.
La Seini, pe Dealul Comja, “poarta cea mare de pătrundere în Ardeal”, jumătate pe raza județului Satu Mare și jumătate pe raza județului Maramureș, se află cel mai mare monument închinat poetului national al României, Mihai Eminescu. Mai precis este vorba de o inscripţie lungă de 100 de metri care poate fi văzută cel mai bine din avion.
Armata condusă de generalul Georgescu Pavel Ioan (cunoscut drept generalul Pion) se afla la Seini având 20.000 de soldați. Comandantul Diviziei 20 Infanterie de la Târgu Mureș a primit misiunea să conducă lucrările de construire a liniei de fortificații “Carol I” la Poarta Someșului, adică mai multe șanțuri și un sistem care să apere România de trupele germane și horthyste.
Prin ordinul Marelui Stat Major s-a pus în aplicare planul “Maramureș”. Speriat de faptul că trupele germane și horthyste au invadat Cehoslovacia și că granița de nord a României era în pericol, șeful Marelui Stat Major a transferat de urgență Divizia 20 infanterie din Târgu Mureș, comandată de generalul de brigadă Georgescu Pavel Ioan, la Poarta Someșului, punctul de comandă fiind pe dealul Comja, la 650 m altitudine, punct strategic de unde se putea vedea întreaga zonă, dar mai ales înspre vest. El și-a îndeplinit misiunea, adică și-a pus la punct sistemul de fortificații, dar n-a mai fost nevoie de nicio luptă, jumătate din Transilvania fiind obținută de Ungaria horthystă prin Arbitrajul de la Viena.
Totuși, cât timp a stat în Seini, generalul Pion s-a dovedit a fi foarte preocupat de activități culturale, cea mai îndrăzneață realizare a sa fiind ridicarea celui mai mare și original în același timp monument dedicat lui Mihai Eminescu: numele poetului scris din 10.000 de brazi, vizibil de la 10 kilometri, la 50 de ani de la moartea poetului național. Monumentul are circa 400 mp, o lungime de 116 m, o lățime de 32 m, mărimea unei litere fiind de 12/24 m. Între litere au fost puse pietre.
“Având la îndemână brațe de muncă suficiente (soldații Diviziei 20 — 20.000 de soldați), cei 10.000 de brăduți care aveau să formeze monumentul viu, au prins repede viață, scriind cu litere uriașe numele poetului în poiana de pe versantul de sud — vest al vârfului Comja, cota 650 m, vizibil de la peste 10 km, de pe cale ferată sau șoseaua Satu Mare — Baia Mare. Inscripția se vedea frumos din gara și piața Seinilor. Planul a fost judicios întocmit de un specialist, desenul original aflându-se la Arhivele Naționale din Baia Mare. Locul ales a corespuns din toate punctele de vedere. De pe acest vârf identifici ca într-un fund de căldare fiecare sat din pitoreasca Țară a Oașului, iar spre apus o largă privire ți se desfășoară pe larga deschidere a văii Someșului, până departe spre orașul Satu Mare, ale cărui turnuri apar zvelte la orizont în zilele senine de toamnă. Odată realizat acest monument Eminescu, dealul Comja urma să devină un căutat punct turistic”, a precizat istoricul Muzeului Județean, Claudiu Porumbăceanu.
Generalul Pion a explicat cel mai bine motivul pentru care a ridicat acest monument natural imens în memoria luceafărului poeziei românești.
“Expresiunea cea mai înaltă a poeziei românești trebuie să se bucure de un decor, de un spațiu nemărginit, de o contemplare înfocată, de aceea eu i-am căutat locul, la înălțime, pe muntele Gutinului, acolo într-un loc special, în defileul Someșului, acolo în poarta cea mare de pătrundere în Ardealul nostru, la răsărit de Seini, și așa i-am determinat literele pe teren ca să se vadă numele lui scris întreg până în apusul îndepărtat. Această glorie a neamului, a adâncurilor rezervelor noastre sufletești, fecund și generos, trebuia legat de pământul țării și eu am făcut-o prin brazi. Bradul este dintre arborii pământului cel mai îndrăzneț, cel mai armonios, și dintre acei arbori ce nu se încovoaie, rămâne drept și e gata să protejeze piscurile pe care crește. Neperitoare fiind opera lui Eminescu și cinstirea lui trebuie să fie la fel!”, a scris generalul Pion, într-o scrisoare, potrivit istoricului Porumbăceanu.
Hoardele de invazie hortiste prin noua aministrație instaurată în Ardealul de Nord în cel de-al Doilea Război Mondial au ars și a tăiat brazii Eminescu, a făcut tot ce se poate ca inscripția să nu mai fie vizibilă. Cu toate acestea, în locul lor au răsărit mesteceni și s-a mai văzut din scris. În 1955 generalul s-a întors să își vadă opera și a căzut în genunchi, spunând: “Acest monument va trebui să se păstreze fiindcă Eminescu ne-a veșnicit. El rămâne chiar dacă neamul o pieri”.
Timpul și-a lăsat amprenta asupra păduricii. În 1964, localnicii au mai plantat 2.500 de molizi și pini și au mai curățat zona. În urmă cu 10 ani s-au mai făcut plantări. Astăzi, pădurea este în proprietatea orașului Seini și în administrarea Direcției Silvice Maramureș. Grupuri de iubitori de poezie mai urcă vara în drumeții, când mai sunt vizibile marcajele de trasee montane.
Din satelit însă orice curios poate descoperi inscripția de la marginea pădurii, dar descifrabile sunt doar literele EMIN. Iar terminația ESCU se pierde în pădure și întinșii Carpați care încep din această poartă a Ardealului.

      

Ayi Wena

  · 

ADEVĂRUL VĂ ELIBEREAZĂ! - DE LA ANONYMOUS YODA

GENIUL NOSTRU, EMINESCU, A FOST UN MARE INIȚIAT, CARE A FĂCUT CINSTE POPORULUI ROMÂN ȘI NEAMULUI OMENESC. EMINESCU AVEA CEL MAI MARE IQ DIN LUME LA VREMEA ACEEA, IQ CARE NU A FOST ȘI NU POATE FI EGALAT NICI AZI, NICI PESTE MULT TIMP DE-ACUM ÎNAINTE.

EMINESCU ȘTIA CEEA CE OCULTA A AFLAT FOARTE TÂRZIU ȘI ANUME CĂ ROMÂNII AVANSEAZĂ ȘI SE TREZESC DATORITĂ ADEVĂRURILOR ÎNCIFRATE ÎN LIMBAJ SIMPLU, ÎN POVEȘTI, LEGENDE, MITURI, POEZII CA ȘI DATORITĂ ADEVĂRURILOR ȘI PRECEPTELOR DE VIITOR ASCUNSE ÎN DANSURILE ROMÂNEȘTI.

ÎN SCRISOAREA SECRETĂ PĂSTRATĂ DE OCULTA EVREIASCĂ IUDEO-MASONICĂ SCRIE:

"PRUNCUL MIHAIL EMINESCU, ORIGINAR DUPĂ PĂRINȚI DIN VECHIUL TÂRG AL BOTȘENILOR (BOTOȘANI), VEDE LUMINA ZILEI ÎN CĂTUNUL IPOTEȘTI, LA 7 KM DE CENTRUL TÂRGULUI BOTȘENI, LA DATA DE 20 DECEMVRIE 1849, ÎN ZIUA DE MARȚI SEARA SPRE MIERCURI, LA ORELE 23,45 DIN NOAPTE."

EMINOVICI ESTE NUMELE DAT DE EVREII RUȘI DE LA ACEA VREME PT A-L EVREIZA ȘI A-L FACE DE-AL LOR.

"VICI" ESTE TERMINAȚIE SEMANTICĂ EVREO-RUSĂ IMPUSĂ DE EVREI ÎN LIMBA RUSĂ PRIN MANIPULAREA DINASTIEI ROMANOVILOR.

Radeswayi Kemodah

EMINESCU VA ZIS USOR CODAT CA NU YEHOVA ESTE CREATORUL LUMII VOASTRE SI NICI REALUL DZEU....PCTUL ACELA DE MISCARE ESTE REALUL DZEU AL STRAMOSILOR VOSTRI..DAR ORICE MISCARE PLASMATICA IN UNIVERSURI SI DINCOLO DE ELE ESTE CAUZATA DE MARELE FOC VIU CARE SE AFLA IN TOT SI IN TOATE....NU ESTE FOCUL FALS FACUT DIN ARC ELECTRIC SI GAZ F.RAR DE LA ASA ZISULSF.MORMINT

Daniel Siegfriedsohn,
,,Arhive istorice", 16 ian. 2021,
via Cristian Racovita
Asasinarea lui Eminescu, decisă de iudeo-masoni și imperialismul austriac


Foarte pe scurt în câteva cuvinte despre debutul Poliției Politice în România și o operațiune de lichidare a unui jurnalist incomod!
În 1889 statul român abia apăruse, fiind creația masoneriei în plin avânt european. Puterea politică aparține exclusiv foștilor conspiratorii – loja masonică Steaua României ce formase Partidul Conservator conducea statul, barosanii Lojei erau firește, alogeni – Theodor Rosetti era prim-ministru şi ministru de interne, Titu Maiorescu era ministru al cultelor.
Loja Steaua României („L’Etoile de Roumanie”) a fost creată în 1866 de principele Gheorghe M. (Iorgu) Şuţu, sub obedienţa lojii Marelui Orient al Franţei, lojă franceză apropiată intereselor mondiale evreieşti, controlată de către evrei, trezorierul lojii era un evreu, Adolf Hennig.

Familia Şuţu, familie de domnitori fanarioţi (Mihai Şuţu în Ţara Românească, Alecu Şuţu şi Mihai Gr. Şuţu în Moldova) era implicată în politica româneasca la vârf. Alexandru Şuţu, profesor universitar, trecea de reputat medic psihiatru, el fiind acela care l-a terminat fizic pe Eminescu, sub bagheta lui Maiorescu.

Aceștia se numără, alături de colegul lor de lojă Petre Carp, lider de partid, printre cei mai înverșunați inamici ai ideilor politice afirmate public de Mihai Eminescu, printre altele cu privire la colonizarea României cu evrei, la ordinul Germaniei.

Petre-Carp era şef, alături de Titu Maiorescu, al Partidului Conservator, în timp ce Eminescu conducea Timpul, ziar al Partidului Conservator.

Petre Carp a intrat în conflict deschis cu Eminescu. Divergenţa dintre cei doi s-a născut odată cu apariţia în Parlament a temei modificării articolului 7 din Constituţie („Chestiunea Izraelită”), împotriva căreia pleda în scris Eminescu, opunându-se „împământenirii” hoardelor de evrei ce invadaseră ţara, în timp ce Petre Carp activa politic pentru modificarea Constituţiei în sensul dorit de Alianţa Izraelită, de Germania și restul cancelariilor europene şi de evreii din România.

România era și este considerată un teritoriu plăcut inimii evreilor, cu oameni lipsiți de educație, proști și toleranți ușor de dus de nas, femei gigea, ape, izvoare, mare, munte, păduri, bogății – așadar un loc perfect pentru proiectul de colonizare.

În spațiul public față de acest proiect au fost puțini cei care s-au manifestat, jurnalistul Mihai Eminescu ieșind în evidență și scriind în ziarul Timpul chiar despre barosanii de partid: „Dl. P. Carp s-a crezut atins prin reflecţiunile ce foaia noastră a publicat în privinţa atitudinii sale în Chestiunea Izraelită… însă aceste reflecţiuni ne-au fost impuse printr-un caz de legitimă apărare.”

Cu numai o lună înainte ca el să fie lichidat social prin internarea la balamuc și scoaterea sa din țară pentru a fi izolat la Viena, unde era ambasador P. Carp, scria, cu referire la P. Carp și colegii sai de partid, în Timpul, urmatoarele: „În altă ţară de am trăi, în care mai e credinţă, onestitate, respect ca bunuri obşteşti ale spiritului public, relele ni s-ar părea trecătoare şi nicicând condeiul nostru nu ar fi înmuiat în fiere; dar aici, unde, dacă-i vizita ministeriile sau [închisoarea] Văcăreşti, aceleaşi fizionomii şi caractere întâlneşti, aici unde un parvenit bulgar ca d. I.C. Brătianu şi un grec parvenit ca d. C.A. Rosetti conduc destinele acestei nefericite ţări, aici unde oameni ca aceştia, fără pic de patriotism, radicali cosmopoliţi, stăteau ieri la învoială cu Warszazvsky ca să-i vânză sufletele din opt ţinuturi, stau azi la învoială cu Alianţa Izraelită ca să-i vânză ţara toată şi să desfiinţeze printr-un trafic mârşav o naţie şi un stat pe care zeci de popoare barbare nu le-au putut desfiinţa, aici nici un cuvânt nu e destul de aspru…”

Și Titu Maiorescu este vizat în clar: „Teamă ne e dar şi astăzi că asemenea o samă de advocaţi buni, cu darul vorbirii vor tranşa şi chestiunea arzătoare a evreilor, care poate deveni chestiunea completei dezmoşteniţi a poporului românesc.”

Maiorescu nota atunci în Jurnalul său : „Grea epoca Eminescu… Articol al lui în chestiunea evreiască în contra mea.”

„Afacerea Warszawsky” din epocă, dezvăluită şi combătută de Mihai Eminescu în Timpul a constat în aprovizionarea trupelor ruse angajate în războiul din 1877 şi deplasate în Bulgaria.

Bancherul rus de origine evreiască A.M. Warsyawsky, numit intendent al armatei ruse a obţinut prin mită dreptul de a lua alimente din România (de a rechiziţiona) pentru a le vinde apoi armatei ţariste.

Totodată a primit dreptul de a rechiziţiona care cu boi pentru transportul mărfii, ceea ce a ruinat ţărănimea română, care de cele mai multe ori şi-a pierdut peste Dunăre mijloacele de transport.

Avocatul lui Warszawsky era Titu Maiorescu. Eminescu, bun jurnalist de investigații, a publicat mai multe documente ce au dovedit coruperea guvernanților de către bancherul evreu, de la ministrul Kogălniceanu la directorul Ministerului de Interne Simion Mihailescu plus prefectii a 8 județe.

În urma campaniei de presă condusă de Eminescu privind „Afacerea Warszawsky” au fost sesizate organele judecătoreşti, dar Tribunalul de Ilfov hotărăşte că nu era „caz a se pune în mişcare acţiunea publică în contra cuiva”. Corupția justiției nu este de azi-de ieri la noi.

Serviciile secrete l-au luat în vizor pe incomodul jurnalist la greu. Practic toti cei din jurul său erau recrutați, cu excepția lui Ion Creangă probabil, Caragiale însă de exemplu n-a făcut excepție. Fiecare mișcare a lui Eminescu era urmărită și raportată în timp real aproape, ceea ce arată desimea rețelei informative create în jurul său.

Urmărirea lui Mihai Eminescu de către agenţii secreţi ai marilor puteri străine, a fost remarcată încă din anul 1876 printr-un agent evreu Lachman, aflat în solda ambasadei Austriei de la Bucureşti.

Unul dintre primele rapoarte ale ambasadei austriece, la adresa lui Eminescu, conţine 20 de pagini şi este semnat de consulul austriac de la Iaşi, fiind trimis ministrului de externe al Imperiului Austro-Ungariei la data de 5 ianuarie 1877.

Cu un an înainte ca Eminescu să fie anihilat și internat prima oară la balamuc, la 7 iunie 1882, ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer, transmite un raport secret despre Eminescu, văzut vinovat prin activitatea sa de la Societatea Carpaţii de uneltire împotriva imperiului, în vederea unirii Transilvaniei cu ţara mamă: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [sursa era, după toate indiciile, chiar Titu Maiorescu]. . . S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată…
S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenţă. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.”

În afara agenţilor marilor puteri europene, o atenţie aparte i-o acordau lui Eminescu nenumăraţii agenţi ai Alianţei Universale Israelite ce controlau ziarele Adevărul şi Dimineaţa printre cele mai puternice organe de presă evreieşti din România, utilizate la operațiunea de „contracarare” a lui Eminescu atacat la persoană pentru dezvăluirile sale cu privire la corupția reprezentanților statului.

Cum „contracararea” n-a dat roade s-a trecut la eliminare cu alte mijloace. Ca atare, într-un final, după primul episod al arestării sale la baia Grivița, în 1883 și izolarea sa la Viena, Eminescu a fost pentru a doua oară internat prin ordin al Poliţiei Capitalei şi ucis brutal într-un spital evreiesc de către un „smintit” care l-a pocnit cu un pietroi în cap, asta după ce anterior, la același spital evreiesc, condus tot de evrei, Eminescu a fost otrăvit sistematic cu uriașe cantități de mercur.

Extrem de robust și puternic a făcut față otrăvirii și inclusiv „tratamentului” de lichidare. La pietroi n-a mai făcut față. Cam asta e povestea foarte pe scurt. 

George RONCEA


PS: Eminescu este ca un turnesol sau ca piatra de despărțire a apelor. Și noi pățim în alte feluri, ca jurnaliști și mărturisitori, cam aceleași forme de punere la index, doar că, în loc să ne dea cu piatra în cap și să ne otrăvească cu mercur, ne blochează pe Facebook și ne otrăvesc zilele cu mizerii, non-stop, în timp ce aplaudacii și slugile lor primesc funcții, medalii, privilegii, saci cu bani. Aia e, ori ești pe partea cu Eminescu ori cu ăilalții, cale de mijloc nu există! Asta-i crucea noastră se pare.

Mihai Eminescu avea o metodă originală de a-și saluta prietenii. Acesta nu folosea formele uzuale precum „Bună ziua” sau „Bună seara”. Se spune că atunci când poetul se întâlnea cu cineva îl saluta cu „Trăiască naţia!”. Formularea nu făcea decât să stârnească zâmbete și simpatii în jurul său.Dacă se întâmpla ca prietenii să i-o ia înainte și să-i spună: „Trăiască nația!”, scriitorul le răspundea răspicat: „Sus cu dânsa!”.

Radeswayi Kemodah

A FOST UCIS DE MASONUL TITU MAIORESCU IN CONSPIRATIE CU CASA REGALA IUDEOMASONICA AUSTRIACA A LUI FRANZ JOSEPH DE HABSBURG CARE A URLAT IN PARLAMENTUL DE LA VIENA:..TRIMITETI.L IN UITARE ETERNA PE EMINESCU AL RO ..INCHIDETII GURA PE VECI,ALTFEL NOI AUSTRIECII DISPAREM CA TARA DIN ISTORIE

Radeswayi Kemodah a fost abandonat.... lăsat intr un sanatoriu.
Radeswayi Kemodah

DA..DAR NA MURIT NEBUN..A MURIT PERFECT SANATOS

Petrica Folica

  · 

ASASINAREA LUI MIHAI EMINESCU.

Planul diabolic prin care poetului i s-a înscenat nebunia pentru a fi îndepărtat de la ziar şi a fost otrăvit cu mercur

O serie de specialişti în literatură şi de critici literari susţin că poetul Mihai Eminescu a fost asasinat. Aceştia spun că, practic, uciderea lui Eminescu a fost lungă şi agonizantă pentru poet. Eminescu a fost scos brutal şi umilitor din viaţa publică şi apoi otrăvit ani la rând cu mercur. Cei care au comandat moartea lui Eminescu ar fi fost înalţi demnitari de stat, deranjaţi de activitatea poetului la ziar.

Era un ziarist talentat care şi-a început cariera la „Curierul de Iaşi” în 1776 şi a ajuns pe culmile carierei jurnalistice la „Timpul”, oficiosul Partidului Conservator de la Bucureşti. Ajunge la acest ziar în 1877, dar apoi devine redactor şef al ziarului şi conduce secţia de politică. Ca ziarist, Eminescu a fost imparţial şi agresiv cu toţi cei care, din punctul său de vedere, practicau o politică anti-naţională. Duşmanii săi de moarte au fost liberalii, adică majoritatea Guvernului din acea perioadă. Articolele sale era tranşante şi nu de puţine ori erau gata să răstoarne Guvernul. Tocmai pentru a fi redus la tăcere, poetul ar fi fost surprimat.

URMĂRIT DE SPIONI

Poetul era în permanenţă urmărit de spioni. Şi asta fiindcă Eminescu conclucra cu „Asociaţia Carpaţii”, care milita pentru eliberarea Transilvaniei. Eminescu, personal, critica Guvernul, dar şi pe rege pentru apropierea de Germania şi de Austro-Ungaria. Nu de puţine ori, prin articolele sale, Eminescu instiga la revoltă şi chiar aproape a cerut abdicarea regelui, pe care îl considera prea mic pentru interese naţionale atât de mari ca ale României. Totodată, exista posibilitatea ca Eminescu să ajungă parlamentar, ceea ce contravenea intereselor regelui şi ale aliaţiilor pe care şi-i dorea: Austria şi Germania. Pe urmele poetului au fost puşi spionii.

Erau austrieci, români şi ruşi, fiindcă poetul milita şi pentru unirea Basarabiei cu România. „Simultan, Eminescu era supravegheat de serviciile secrete austro-ungare. În 1987, M. N. Rusu atrăgea atenţia că Eminescu era urmărit pas cu pas de serviciile secrete vieneze. Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, îl însărcinase pe F. Lachman în acest sens“, scria Theodor Cordreanu în lucrarea sa „Eminescu-drama sacrificării”. Un raport al al ambasadorului austriac în ceea ce-l priveşte pe Eminescu este sugestiv.

„Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile lor natale pentru a orienta opinia publică în direcţia «Daciei Mari»”, se arată în raportul baronului von Mayr. În aceeaşi perioadă, Eminescu a fost ameninţat, se pare, cu moartea. Umbla mereu cu un revolver la el.

Cu toate acestea, nu se oprea. Critica filogermanii, chiar şi pe conservatorii la al căror ziar scria, pe liberali şi pe rege. „În faţa prigoanei la care era tot mai supusă Societatea Carpaţii, Eminescu a croit proiecte cu adevărat «subversive», mergând până la o eventuală răsturnare a lui Carol I”, scrie Theodor Codreanu. În aceste condiţii, Eminescu însuşi, spun specialiştii, ştia că va fi sacrificat. „Eminescu ştia, în 1884, că este sacrificatul şi blestemul nu-l aruncă asupra nimănui, doar asupra lui însuşi. I-o împărtăşeşte cu francheţe lui Petre Th. Missir”, adaugă Codreanu.

„ŞI MAI POTOLIŢI-L PE EMINESCU!“

Activând în „Societatea Carpaţii”, scriind articole subversive, care puneau în pericol chiar ideea de monarhie, dar mai ales atacurile împotriva conservatorilor, care începeu să facă alianţe cu liberalii, au dus la condamnarea definitivă a lui Eminescu. Specialiştii identifică momentul decisiv: data de 28 iunie 1883, când Eminescu este declarat nebun, boală făcută publică în presă şi scos din viaţa publică. A fost internat la sanatoriul doctorului Şuţu. Susţinătorii ideii de asasinat se bazează pe expresia lui P.P Carp, care era susţinătorul alianţei cu Austria şi Germani, şi evident era deranjat de activitatea gazetărească a lui Eminescu.

De altfel, este cel care, se pare, a dat şi ordinul într-o scrisoare către Titu Maiorescu: „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu”, i-a scris omul politic lui Maiorescu. Şi aşa s-a şi întâmplat. Eminescu a fost retrogradat din funcţia de redactor-şef, criticat şi mai apoi internat. Internarea vine după o scrisoare a nevesei lui Ioan Slavici către Titu Maiorescu: „Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte rău“, îi scria aceasta lui Maiorescu, dar şi după un conflict dur cu Grigore Ventura la baia publică Mitrasewschi. Poetul este provocat de Ventura, iar Eminscu aproape îl ia la bătaie. În cel mai scurt timp, Eminescu este declarat nebun şi internat.

Tot în planul de discreditare al ziaristului, spun specialiştii, au fost şi anunţurile din ziar care făceau publică boala poetului. „Aflăm cu sinceră părere de rău că dl Mihai Eminescu, redactor la ziarul «Timpul», tânăr plin de talent şi înzestrat, un deosebit geniu poetic, a căzut greu bolnav“, se arăta în ziarul „Românul” la 1 iulie 1883. Specialiştii spun că adevăratul motiv al internării al fi fost un articol incendiar despre rege şi care răspândea ideile sale naţionale de unitate, ce urma a fi publicat pe data de 29 iunie. De altfel, poetul avea un plan secret pentru o nouă construcţie a Europei.

„În acest plan secret al său şi al Societăţii Carpaţii stă cheia destinului eminescian în ziua de 28 iunie 1883. Este planul unui vizionar în construcţia Europei şi al viitorului românilor, ceva ce ar aduce cu Mitteleuropa modernă.(…) Din cele arătate, rezultă limpede motivele «lichidării» lui Eminescu. El era urmărit nu numai de agentul F. Lachman, dar şi de Grigore Ventura, care juca dublu, ca rusofil şi ca informator, la rându-i, al serviciilor secrete vieneze. Apoi, ostilitatea Casei Regale, nestinsă nici în clipa înmormântării, are o motivaţie de cea mai gravă speţă. Poetul se afla chiar în primejdie de lichidare fizică. Aşa se explică posesia unui revolver în ultimul an de la Timpul”, arată Theodor Codreanu în lucrarea sa.

Cum s-a condamnat Eminescu la moarte

După 1883, Eminescu a fost purtat prin numeroase sanatorii din ţară şi din străinătate. Fără serviciu şi fără bani, poetul era întreţinut deliberat, spun specialiştii, departe de viaţa publică, unde reprezenta un pericol pentru interesele Guvernului. Între timp, este otrăvit dintr-o eroare medicală, spun unii, intenţionat – zic alţii, cu mercur, fiind tratat greşit de sifilis. Eminescu, atâta timp cât stătea departe de gazetărie, părea că este lăsat să supravieţuiască. Drept dovadă stă şi îmbunătăţirea stării sale la Viena şi apoi la Botoşani în 1887. Şi asta după ce refuză tratamentul cu mercur al doctorului Itsak de la Botoşani, care, deşi era un tratament interzis chiar şi de un comitet medical reunit la Iaşi, continuă să i-l administreze. Din 1888, la sanatoriul doctorului Şuţu i se continuă acest tratament. Deşi declarat nebun, cei care-l văd spun că, din contră, pare lucid.

Trimite chiar scrisori de la bolniţa de la Mănăstirea Neamţului, unde era scufundat în butoaie cu apă rece, bătut, se pare, cu frânghii ude şi lăsat să trăiască în mizerie alături de bolnavii psihic. Culmea, acolo scrie şi poezia „De ce nu-mi vii“, ceea ce, spun susţinătorii ideii de asasinat, un alienat mintal nu putea să compună. Poetul s-ar fi condamnat chiar în 1889, când, în stare bună, este angajat la ziarul „România liberă”. De când a pus mâna pe condei, deşi a fost ameninţat şi aproape anihilat, Eminescu a atacat din nou. De această dată, într-un articol din 13 ianuarie 1889, când îl desfiinţează pe un politician, bănuit de interese anti-naţionale, ministrul Justiţiei George Duna Vernescu.

Practic, cu acest articol, atât de bine făcut şi documentat, a reuşit să determine ruptura abia înfăptuită între conservatori şi liberali şi mai ales demisia ministrului Justiţiei. „În urma articolului apărut ieri în «România liberă», în care d. Vernescu era tratat într-un mod prea adevărat pentru un organ ministerial, domnia sa şi-a dat demisia azi-dimineaţă. Însă, în urma asigurărilor d-lui Carp, cum că va dezavua – ceea ce a şi făcut în numărul de azi al oficioasei – pe d. Eminescu, autorul articolului în chestiune, d. Vernescu şi-a retras demisiunea. Uite popa, nu e popa“, se arăta în ziarul „Naţiunea”.

Eminescu este luat pe sus şi închis din nou în sanatoriu. La numai câteva luni, a murit din cauza unei sincope cardiace, pe 15 iunie în acelaşi an, pe patul de spital. Sincopa cardiacă a fost produsă de mercurul

administrat în mod repetat.

Promovăm LIBERTATEA, lăudăm pe DUMNEZEU, slujim PATRIA și ne apărăm FAMILIA!

Petrică Folică,

Președintele PATRIA - Timiș